Fisa de securitateOmologare / Aviz BIO

Cambio
image_print

Eficacitate maximă împotriva dicotilelor-problemă din cultura de porumb

 

Substanțe active: 320 g/l Bentazon, 90 g/l Dicamba
Formulare: concentrat solubil în apă

Cambio® este un erbicid pe bază de bentazon şi dicamba, ce manifestă acţiunea ambelor tipuri de substanţe active. Produsul este absorbit de buruieni în 4 – 5 ore după aplicare. Bentazonul are acţiune de contact, este absorbit prin organele verzi ale plantei, mai ales prin frunze, acţionând asupra procesului de fotosinteză. Efectul se manifestă mai întâi prin îngălbenirea plantelor, urmată de necrozarea acestora, efect vizibil după câteva zile de la aplicare. Dicamba are acţiune sistemică, cu efect rapid, se absoarbe prin frunze şi tulpini, fiind posibilă şi absorbţia prin sistemul radicular. Translocarea este atât acro cât şi bazipetală, produsul acumulându-se la nivelul punctelor de creştere. Efectul se manifestă prin răsucirea şi încreţirea tulpinilor şi frunzelor, umflarea nodurilor tulpinilor, curbarea frunzelor. Simptomele  sunt urmate de clorozarea meristemelor de creştere, inhibarea creşterii, necroze.

BENEFICII:

  • Elimină de timpuriu concurenţa buruienilor.
  • Eficacitate maximă împotriva dicotilelor-problemă din cultura de porumb.
  • Complementaritate a celor două substanţe active.
  • Înlăturare rapidă a buruienilor pentru o recoltă sporită.
  • Selectivitate ideală pentru cultură.
  • Nu afectează dezvoltarea rădăcinilor adventive aeriene.

 

MOD DE UTILIZARE:

În spectrul de acţiune sunt incluse buruienile dicotiledonate anuale şi perene, combătute în mod curent de bentazon şi dicamba, inclusiv buruienile “problemă” prezente în lanurile de porumb: Chenopodium spp.‚ Sinapis arvensis‚ Datura stramonium‚ Abutilon theophrasti‚ Xanthium strumarium‚ Polygonum spp.‚ Amaranthus retroflexus‚ Cirsium arvense‚ Convolvulus arvensis‚ Sonchus arvensis.

CAMBIO este un erbicid cu aplicare în postemergenţă, în fenofaza de 3 – 5 frunze. Buruienile dicotiledonate anuale trebuie să fie în faza de 2 – 4 frunze, maxim 6, iar perenele trebuie să aibă maxim 10 cm înălţime. În condiţii optime (vreme însorită, caldă, cu suficientă umiditate) buruienile sunt distruse total în circa două săptămâni de la aplicarea erbicidului. În cazul în care, în timpul tratamentului şi în intervalul de timp de după aplicare, sunt condiţii de secetă pronunţată şi temperaturi ridicate, este posibilă diminuarea efectului. În aceste condiţii, aplicarea, în amestec cu un aditiv (amestec ce va fi testat în prealabil), asigură o creştere semnificativă a eficacităţii tratamentului.

 

Cultura Buruieni combătute Momentul aplicării Doza
Porumb Buruieni dicotiledonate anuale şi perene Max. 6 frunze porumbul şi buruienile 2 – 4 frunze 2,0 – 2,5 l/ha postemergent

 

Înainte de utilizarea produsului citiți cu atenție eticheta de pe ambalaj !

Producător: Basf