Categorii produse

Difcor 250 EC (Belchim)


Fungicid sistemic cu acţiune preventivă şi curativă împotriva bolilor

Substanţa activă: 250 g/L difenoconazol

Formulare: EC (concentrat emulsionabil)

 

AVANTAJE

  • Produs cu avizări multiple destinat combaterii bolilor-cheie la culturi horticole, sfeclă, rapiță de toamnă și de primăvară.
  • Produsul are acțiune preventivă și curativă.
  • Fungicidul are o fereastră largă de aplicare.

PRODUCATOR

DOCUMENTE UTILE

Fisa de securitate

Omologare / Aviz BIO

Eticheta


MOD DE ACTIUNE

DIFCOR 250 EC este un fungicid sistemic din grupa triazolilor cu acţiune preventivă şi curativă împotriva bolilor.
Difenoconazol acţionează împotriva ciupercilor în momentul penetrării în plantă şi în perioada de formare a haustorilor, formare a sporilor şi eliberarea acestora.
Blochează dezvoltarea ciupercilor patogene prin interferarea în procesul de biosinteză al sterolilor (ergosterol) din membranele celulare.
Difenoconazol este transportat sistemic, acropetal, ascendent prin vasele lemnoase în toate părţile verzi ale plantei.
Pe frunze este distribuit translaminar.

MOD DE UTILIZARE

Cadența tratamentelor va fi în funcție de evoluția condițiilor climatice, evoluția bolii și fenofaza culturii.

DIFCOR 250 EC se utilizează la culturile şi în dozele conforme cu cele din tabel

CULTURAAGENT DĂUNĂTORDOZATIMP DE PAUZĂ
mărRapănul mărului (Venturia inaequalis)0,15 l/ha21 zile
părRapănul părului (Venturia pyrina)0,15 l/ha14 zile
gutuiRapăn (Venturia spp.)0,15 l/ha14 zile
piersicFăinarea piersicului (Sphaerotheca pannosa),
Monilioza lăstarilor florilor și fructelor (Monilinia laxa)
0,2 l/ha14 zile
caisFăinarea caisului (Podosphaera tridactyla),
Monilioza lăstarilor florilor și fructelor (Monilinia laxa)
0,2 l/ha14 zile
prunMonilioza lăstarilor florilor si fructelor (Monilinia laxa)0,2 l/ha14 zile
țelinăSeptorioza ţelinei şi a pătrunjelului (Septoria apiicola)0,5 l/ha14 zile
morcov, păstârnacAlternarioza – pătarea neagră (Alternaria dauci),
Făinarea morcovului (Erysiphe heraclei)
0,5 l/ha14 zile
barba capreiFăinarea cucurbitaceelor (Erysiphe cichoraceum0,5 l/ha14 zile
napAlternarioza rapiţei (Alternaria brassicae),
Pătarea frunzelor de varză (Mycosphaerella brassicola)
0,5 l/ha14 zile
sfeclă roșieRugina sfeclei (Uromyces betae)0,5 l/ha14 zile
sfeclă de zahăr,
sfeclă furajeră
Rugina sfeclei (Uromyces betae)0,5 l/ha21 zile
cicoare (rădăciniRugina cicorii (Puccinia chicorii)0,5 l/ha21 zile
andiveAlternarioza cicorii (Alternaria cichori),
Făinarea cucurbitaceelor (Erysiphe cichoracearum),
Rugina (Puccinia hieracii)
0,5 l/ha21 zile
sparanghelRugina sparanghelului (Puccinia asparagi),
Pătarea purpurie a cepei (Stemphylium vesicarium
0,5 l/ha
broccoliAlternarioza rapiţei (Alternaria brassicae),
Pătarea frunzelor de varză (Mycosphaerella brassicola)
0,5 l/ha14 zile
varză,
varză de Bruxelles
Alternarioza rapiţei (Alternaria brassicae),
Pătarea frunzelor de varză (Mycosphaerella brassicola)
0,5 l/ha21 zile
tomatePătarea brună a frunzelor de tomate (Alternaria solani),
Putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea),
Putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum)
0,5 l/ha7 zile
rapița de toamnă și de primăvarăPutregaiul alb al rapiţei (Sclerotinia sclerotiorum),
Alternarioza rapiţei (Alternaria brassicae),
Putregaiul negru al rapiţei (Phoma lingam)
0,5 l/ha7 zile
leguminoaseRuginile (Puccinia spp.)0,5 l/ha
trandafiriFăinarea trandafirului (Sphaerotheca pannosa),
Rugina trandafirului (Phragmidium mucronatum),
Pătarea neagră (Marssonina rosae)
1,0 l/ha
arbori ornamentalifăinare şi alte boli0,5 l/ha
culturi minore
(numai pentru producția
de semințe
Ruginile (Puccinia spp.),
Pătarea purpurie a cepei (Stemphylium vesicarium),
Septoriozele (Septoria spp.),
Făinare (Erysiphe spp.)
0,5 l/ha

Momentul aplicării

Tratamentele se vor efectua în conformitate cu avertizările locale.
Tratamente preventive: în condiţii normale de infecţie, intervalul între tratamente este de 7-10 zile, de la începutul înfloririi până când fructele au diametrul de 20 – 30 mm (BBCH 60-72). Apoi tratamentele pot fi aplicate la 7-12 zile.

Intervalul dintre tratamente se adaptează în funcţie de condiţiile climatice, evoluţia bolii, a culturii, şi dacă este necesar se poate reduce şi la câteva zile (4-5 zile) în perioadele cu ploi abundente şi nebulozitate.

Tratamente curative: împotriva infecţiilor cu rapăn se poate trata curativ în cel mai scurt timp posibil (maxim 24 – 48 ore) de la infectare.
După prima aplicare curativă se repetă tratamentul, cu efect preventiv după 5- 7 zile în funcţie de condiţiile climatice.
Tratamentele curative se pot aplica până când fructele au diametru de 20-30 mm.

Numărul de tratamente cu Difcor 250 EC este de max. 3 pe sezon la măr şi păr.

Pentru restul tratamentelor se vor utiliza fungicide cu un alt mod de acţiune în afară de triazoli.

Pentru a utiliza cât mai eficient şi durabil performanţele produsului recomandăm utilizarea în amestec cu parteneri de contact cu acţiune multiplă precum cele pe bază de clorotalonil, în doză întreagă din ambele produse (1:1).

La piersic pentru combaterea făinării se pot aplica 1-3 tratamente la 7 zile între ele.
Pentru combaterea moniliozei la piersic, cais, prun la avertizare 1-3 tratamente pe sezon înainte şi după înflorit.

La ţelină se aplică la apariţia primelor simptome ale bolii, 1-3 tratamente la interval de 14 zile.

Compatibilitate

DIFCOR 250 EC este în general miscibil cu alte fungicide şi insecticide.
Nu se recomandă amestecul cu produse cuprice. Se recomandă consultarea tabelelor de compatibilităţi şi efectuarea unui test de compatibilitate pentru un amestec nou.
De asemenea este recomandată utilizarea integrală a amestecului imediat după pregătire.

Înainte de utilizarea produsului cititi cu atentie eticheta de pe ambalaj !