Mikal Flash (BAYER)
Fungicid cu acțiune sistemică și de contact pentru combaterea manei la vița de vie
Substanţa activă: 500 g/kg fosetil de aluminiu + 250 k/kg folpet
Formulare: WG (granule disperabile în apă)
MOD DE ACTIUNE
Mikal Flash are acțiune preventivă excelentă asupra ciupercilor patogene, împiedicând germinarea sporilor și creșterea miceliului.
Mikal Flash este unul dintre puținele produse destinate combaterii manei care posedă sistemicitate completă ascendentă și descendentă, translocându-se în creșterile noi, inclusiv la nivelul ciorchinelui în stadiu erbaceu.
Prin modul de acțiune multi-site și de stimulare a sistemului de autoapărare al plantei, Mikal Flash face imposibilă dezvoltarea fenomenului de rezistență.
Acțiunea suplimentară de contact asigură o protecție imediată față de toate rasele fiziologice cunoscute, înainte ca activitatea sistemică a produsului să se producă.
Prin acest mecanism complex de acțiune, Mikal Flash asigură protecția față de mană în momentele de sensibilitate maximă ale viței de vie.
MOD DE UTILIZARE
Cultura | Organism tinta | Doza |
Viţă de vie | Mană (Plasmopara viticola) | 3 kg / ha |
Mikal Flash este omologat în România pentru combaterea manei (Plasmopara viticola) la viţa de vie, la doza de 3,0 kg/ha. Se utilizează astfel:
- pentru strugurii de masă se efectuează maxim 2 tratamente: pre şi post floral (BBCH 57-69), la un interval minim de 12 zile, respectând un timp de pauză de 70 de zile înaintea recoltării, cantitate de solutie 1000 L/ha;
- pentru strugurii de vin se efectuează maxim 3 tratamente în intervalul cuprins între înflorit şi până la compactarea ciorchinelui (BBCH 57-79), la minim 12 zile între tratamente; timp de pauză înaintea recoltării 28 de zile, cantitate de solutie 1000 L/ha.
Pentru obţinerea unei protecţii susţinute foarte bune este necesară menţinerea unei concentraţii ridicate de fosetil de aluminiu în plante; de aceea se recomandă efectuarea de tratamente succesive cu Profiler® 71,1 WG sau, din nou cu Mikal Flash (în bloc de două tratamente), preventiv, la avertizare în fenofazele critice, la începutul înfloririi şi la scuturarea capişonului floral.
Înainte de utilizarea produsului cititi cu atentie eticheta de pe ambalaj !